Renovarea mansardei: eficiență energetică 

Eficiența energetică. Pare a fi un nou termen la modă, care să te determine să cheltuiești mai mult, nu? Dar ce-ai zice dacă un cuvânt la modă care apare într-un articol nu este același lucru cu un concept utilizat în strategiile de vânzări? Ei bine, eficiența energetică este un astfel de exemplu. Eficiența energetică este un obiectiv spre care ar trebui să tindem. Iată de ce. 

Dar ce înseamnă "eficiență energetică"? 

Conceptul de eficiență energetică înseamnă să folosești mai puțină energie pentru a realiza o activitate, dar să obții același rezultat. Locuințele eficiente din punct de vedere energetic folosesc mai puțină energie pentru încălzire, răcire și funcționarea electrocasnicelor. Din perspectiva unui consumator, eficiența energetică este unul dintre cele mai bune și mai concrete moduri de a reduce costurile cu energia, contribuind totodată la menținerea unui climat interior confortabil și la combaterea schimbărilor climatice. 

Izolarea pereților

Când vine vorba de renovare, instalarea sau îmbunătățirea izolației pereților se află, cu siguranță, în topul priorităților. Motivul este faptul că pereții izolați împiedică pierderea de căldură iarna, iar vara ajută la a evita supraîncălzirea locuinței. Pereții sunt responsabili pentru aproximativ 15–20% din pierderea de căldură înregistrată din casă1. Astfel, o casă izolată corespunzător va avea o temperatură interioară mai bine reglată. Asta înseamnă că nu trebuie să verifici tot timpul termostatul. Chiar și când trebuie să reglezi temperatura din interior cu ajutorul sistemelor de aer condiționat sau de încălzire, va fi mult mai simplu dacă pereții sunt izolați corespunzător. Vei avea pierderi reduse de energie și, prin urmare, facturi mai mici.  

Izolarea mansardei 

Știi ce procent din cheltuielile totale este destinat încălzirii și răcirii locuinței? Vrei să ghicești? 30 de procente? 40? Ei bine, e vorba de chiar mai mult - circa 50–70 de procente2. Pierderea căldurii pe timpul iernii sau a aerului rece din timpul verii înseamnă risipă de energie. Izolarea mansardei te poate ajuta în mod real să reduci cheltuielile cu energia, diminuând consumul de energie necesar pentru controlul termic. Ce înseamnă izolarea bună a mansardei? Nu e vorba doar de izolarea pereților, ci și grosimea izolației acoperișului trebuie să fie una adecvată, în mod ideal de cel puțin XXX mm.  

Ventilarea mansardei

Ventilatoarele montate în mansardă asigură circulația aerului. Ele suflă aerul din mansardă și îl înlocuiesc cu aer curat de afară. Procesul de transfer al aerului contribuie nu doar la reducerea căldurii din mansardă, ci și la reducerea umezelii. De asemenea, sunt utile în zilele fierbinți de vară, când atmosfera din mansardă este mai caldă decât temperatura de afară. În astfel de zile, parasolarele și roletele exterioare te pot ajuta mult, reducând nevoia de a utiliza sisteme de aer condiționat și, astfel, economisind energia. Iarna, sistemele de ventilație ale acoperișului funcționează în același mod, dar în alt scop. Când aerul rece de afară întâlnește aerul cald din interior, se poate acumula umezeală. Aceasta crește șansele de apariție a mucegaiului și poate cauza diferite probleme neplăcute.

Înlocuirea ferestrelor

Ferestrele de mansardă eficiente energetic reduc valoarea facturilor la energie și creează o amprentă de carbon mai mică. Una dintre cele mai răspândite opțiuni o reprezintă produsele cu geamuri alcătuite din două/trei foi de sticlă, deși costurile acestora variază în funcție de materiale și de design. Vorbind de înlocuirea ferestrelor, există o variantă cu care nu vei da greș. Compania VELUX cu o experiență de peste 80 de ani. 

Echilibrul energetic oferit de ferestrele de mansardă în timpul anotimpului rece este, în general, mai bun decât cel oferit de ferestrele standard. Echilibrul energetic este un termen important pentru a descrie o fereastră. Reprezintă echilibrul dintre beneficiul obținut prin valorificarea energiei solare și pierderea de căldură. Ferestrele de mansardă îți permit să reduci costurile asociate cu încălzirea în zilele însorite de iarnă, fiindcă razele solare care pătrund prin sticlă generează căldură fără nicio cheltuială.  

Ferestrele de mansardă VELUX asigură izolarea termică, acumularea căldurii și eficiența energetică a mansardei. Ele lasă să pătrundă în încăpere de două ori mai multă lumină naturală decât o fereastră verticală și de trei ori mai multă lumină naturală comparativ cu o fereastră de tip lucarnă. Însă 40% dintre construcțiile rezidențiale din Europa au fost construite înainte de anii 1960, când aspectele legate de eficiența energetică nu erau prea bine reglementate. Există o nevoie foarte mare de a renova aceste clădiri pentru a deveni eficiente din punct de vedere energetic. 

Reducerea consumului global de energie

Alege ferestrele de mansardă VELUX pentru a te bucura de confort maxim, mai multă lumină naturală, dar și pentru a proteja planeta! Un studiu arată că, la nivelul Uniunii Europene, clădirile sunt responsabile pentru 40% din consumul total de energie3. Astfel, nu este surprinzător faptul că ferestrele standard și cele de mansardă pot avea un impact semnificativ asupra consumului de energie al clădirilor. 

Citește mai multe articole

Soluțiile de ferestre de mansardă VELUX vin cu beneficii suplimentare

Vezi care sunt acestea!

De ce să alegi VELUX?

Transformăm spațiile

Soluțiile noastre care promovează lumina naturală te ajută să câștigi spațiu suplimentar sub acoperiș și să aduci o valoare incomparabilă locuinței, bunăstării și modului în care utilizezi un spațiu.

Creșterea valorii imobiliare 

Ai siguranța că investiția ta în soluțiile de produse VELUX va spori valoarea proprietății, iar randamentul va fi unul considerabil.

Relaxare în propria casă

Prin gama noastră extinsă de rulouri și rolete exterioare, piese de schimb și servicii de reparație, ne asigurăm că ai parte de cea mai bună experiență posibilă.

Suntem aici să te ajutăm

Echipa noastră este dedicată să-ți asigure satisfacția totală din momentul în care ne-ai contactat pentru consiliere și până la momentul final al montării soluției.

Calitate fără compromis

Nevoile tale sunt cele care ne îndrumă. Din 1941, dezvoltăm și perfecționăm constant produsele și le realizăm astfel încât să dureze.

O alegere responsabilă

Îți poți îmbunătăți calitatea vieții apelând la soluții sustenabile, care îți fac bine atât ție, cât și planetei.