Trimiteţi o recomandare

 
Home > Romania > Clienţi > Instalare şi utilizare > Planificarea proiectului

Etape în planificarea proiectului

Citiţi această secţiune pentru a afla cum puteţi să vă transformaţi visul în realitate

 

Planificarea bugetului

Nimeni nu vrea să cheltuie mai mult decât este nevoie. De aceea planificarea bugetului este unul dintre cele mai importante aspecte ale unui proiect. Mai întâi verificaţi cât vă costă fiecare etapă a proiectului dumneavoastră. Astfel veţi afla ce este realizabil cu banii pe care îi aveţi la dispoziţie.

Găsirea unui constructor

Un constructor bun va prelua mare parte din proiectul dumneavoastră. Are experienţa şi cunoştinţele necesare, deci merită să investiţi timp pentru a-l găsi pe cel potrivit. Este bine să cereţi oferte de la mai mulţi constructori pentru a putea face o comparaţie înainte de a lua decizia finală.

Planul arhitectului

Dacă vă gândiţi la o renovare majoră a căminului dumneavoastră merită să angajaţi un arhitect. Cu ajutorul cunoştinţelor şi apitudinilor specializate ei pot să transforme ideile dumneavoastră în realitate.

Aprobarea proiectului

Majoritatea proiectelor de renovare nu au nevoie de aprobare, dar poate fi costisitor dacă nu verificaţi mai intâi la autorităţile locale. Acest aspect este adesea întâlnit în cazul clădirilor mai vechi, protejate prin legea Partimoniului.

Legislaţia în domeniul construcţiilor

Legislaţia în domeniul construcţiilor prevede reglementări speciale de siguranţă. Contactaţi autorităţile locale pentru a afla dacă renovarea căminului dumneavoastră se încadrează în limitele legii.

Expertiza tehnică

Dacă proiectul dumneavoastră include modificări structurale majore cum ar fi demolarea unui zid sau construirea unei anexe merită să se efectueze o expertiză tehnică. Însă nu în toate cazurile este necesară de aceea vorbiţi mai întâi cu constructorul dumneavoastră. Este cel mai în măsură să vă sfătuiască în această problemă.

Stabiliţi data finalizării

Proiectul dumneavoastră are un început şi un sfârşit. Stabilind data finalizării împreună cu constructorul ştiţi la ce să vă aşteptaţi şi cum să vă gestionaţi bugetul. Deşi majoritatea ferestrelor de mansardă VELUX pot fi instalate într-o zi, stabilind un orar puteţi urmări mai uşor datele de finalizare a etapelor parcurse.