Trimiteţi o recomandare

 
Home > Romania > Clienţi > Inspiraţie > VELUX în presă > Comunicate de presă > Noi standarde internaţionale în construcţia clădirilor sustenabile

Noi standarde internaţionale în construcţia clădirilor sustenabile

Un nou set de reguli în proiectarea şi construcţia clădirilor sustenabile a fost lansat la sfârşitul săptămânii trecute la Bruxelles, în timpul Săptămânii Europene a Energiei Durabile.

Specificaţiile privind Casele Active au fost prezentate în cadrul adunării generale a Alianţei pentru Casele Active, în conducerea căreia a fost aleasă şi Emilia-Cerna Mladin, preşedintele Asociaţiei Auditorilor Energetici din România.

Noul document, denumit Normele pentru Case Active, este rezultatul unui proces detaliat de schimb de informaţii şi dezbateri între membrii Alianţei pentru Case Active, cum ar fi organizaţii internaţionale, companii şi experţi în domenii precum construcţii, arhitectură, cercetare în domeniul construcţiilor şi energie regenerabilă. Acesta îşi propune să devină un ghid în proiectarea şi construcţia clădirilor care combină eficienţa energetică cu o atenţie specială pentru climatul interior, sănătatea beneficiarilor şi mediul înconjurător. Domeniul de aplicare al acestor reglementări vizează, în mod particular, segmentul rezidenţial şi ocupanţii acestor spaţii.
"Vă mulţumesc pentru această iniţiativă. Ideea Casei Active, care produce mai mult decât consumă, este extraordinară. Sper ca aceasta să se dezvolte rapid şi să devină un standard pentru construcţiile viitorului.” a spus Connie Hedegaard, comisarul european pentru politici climatice, prezentă la întâlnire.

Normele pentru Case Active se axează asupra a trei mari direcţii:
 
Energie
• clădiri eficiente energetic şi uşor de administrat
• clădiri care depăşesc substanţial condiţiile minime de eficienţă energetică
• clădiri care integrează în design o varietate de surse de energie clasice şi/sau regenerabile

Climat interior
• asigură sănătatea şi confortul ocupanţilor
• asigură calitatea aerului, confort termic, vizual şi acustic
• poate fi uşor de controlat de către ocupanţi şi induce comportamente eco-friendly

Mediul înconjurător
• clădiri care au efecte minime asupra mediului înconjurător şi asupra resurselor tradiţionale
• clădiri care previn deteriorarea mediului înconjurător şi care menţin biodiversitatea locală
• clădiri construite din materiale reciclate şi care dovedesc capacitatea componentelor de a fi reciclate sau refolosite la încheierea duratei lor de viaţă
“ Grupul VELUX a urmat dintotdeana principiile construcţiilor sustenabile şi sprijină iniţiativa Casa Activă prin construirea unor case experimentale în Europa, în cadrul proiectului Model Home 2020. Mai multe astfel de construţii au fost deja date în folosinţă în câteva ţări europene. In luna mai, Juri Troy, arhitectul care a proiectat o astfel de casă în Austria, va sosi la Bucureşti şi va expune pe larg acest concept inovator”, declară Alexandra Maier, architect VELUX România.
Scopul adunărilor şi simpozioanelor Alianţei pentru Case Active este de a transforma conceptul de Casă Activă într-un standard calitativ în domeniul construcţiei de clădiri civile, fie ele locuinţe, birouri sau unităţi de învăţământ. Reunind specialişti din domeniul cladirilor durabile- ingineri, arhitecţi, constructori, cercetători, alianţa are ca obiective strategice definirea caracteristicilor Casei Active, diseminarea informaţiilor precum şi documentarea şi demonstrarea efectelor pozitive pe care respectarea acestor norme le aduce. In cadrul întâlnirii de săptămâna trecută, Alianţa pentru Case Active a desemnat un consiliu director format din 11 membri, printre care se află şi preşedintele Asociaţiei Auditorilor Energetici din România, prof. dr. ing. Emilia-Cerna Mladin.
Mai multe informaţii despre proiectul Caselor Active, pe: www.activehouse.info