 |
Ferestre de mansardă VELUX
Înainte de a solicita consultanţă service, vă rugăm să verificaţi modelul fereastrei VELUX pe care o deţineţi. Fiecare fereastră are o plăcuţă cu informaţii de identificare care conţine: tip, mărime, dimensiune. Această plăcuţă se găseşte în partea superioară a ferestrei, în colţul drept şi este vizibilă la deschiderea ferestrei.
La alte tipuri de ferestre VELUX găsiţi plăcuţa de identificare în interiorul ramei sau a cercevelei sau în spatele clapetei de ventilaţie.
Tot ce trebuie să faceţi când comandaţi rulouri sau accesorii pentru fereastra dumneavoastră de mansardă, este să indicaţi codul de pe plăcuţa de identificare pentru a fi siguri că veţi primi produsul potrivit.
|
 |
Vă rugăm să vă notaţi informaţiile de mai jos:
1. Tipul ferestrei
2. Dimensiunea ferestrei
3. Suprafaţa ferestrei (primele două cifre), tipul geamului (ultimele două cifre)
4. Codul de producţie |
Cum găsiţi plăcuţa de identificare pe celelalte produse VELUX?
Rulouri şi accesorii VELUX
De obicei veţi găsi codul produsului pe spatele casetei sau pe spatele barei de control (poate fi văzut când cerceveaua este complet rotită). În unele cazuri, codul poate fi inscripţionat pe inelul de acţionare al ruloului, iar pentru modelele mai vechi, acesta poate chiar să lipsească.
Rolete exterioare
Codul acestor produse este situat pe lamela inferioară, în colţul drept, privit din interior.
Rame de etanşare
Codul produsului (ştanţat sau imprimat) este plasat pe componenta inferioara a ramei, cea de sub fereastră, şi necesită desprinderea acesteia pentru vizibilitate.
Geam izolator
În mod normal codul este înscris pe bagheta metalică dintre foile de geam, în colţul stâng superior al ramei, vizibil în poziţia de curăţare a ferestrei.